Ce este turba?
Turba are loc în zonele umede, cum ar fi mlaștini, mlaștini, mori și turbării. Această substanță este compusă din materie organică parțial decăzută, care constă, în primul rând, din plante umede, precum mușchi, arbuști și șuvițe. Este comună în zonele umede, deoarece apele stagnante scad nivelul oxigenului, ducând la condiții anaerobe sau foarte acide. În aceste condiții, vegetația nu se poate descompune complet, rezultând acumularea de turbă. Pe măsură ce volumul de turbă crește de-a lungul a mii de ani, ea deține cantități mai mari de apă, ceea ce face ca zona umedă în care se află să se dezvolte în zonă. În plus, turbările oferă cercetătorilor o privire asupra vieții și climatului din trecut al plantelor, care furnizează informații despre utilizarea terenurilor umane și despre schimbările climatice globale.
Turba: cea mai eficientă chiuvetă de carbon din lume
Ecosistemele din turbă sunt cele mai eficiente chiuvete de carbon din lume, ceea ce înseamnă că zona stochează substanțe care conțin carbon și substanțe cu carbon pentru perioade lungi de timp. Terenurile de pește și viața plantelor din jurul lor lucrează pentru a prinde CO2 eliberat de turba descompusă. Acest ecosistem acoperă aproximativ 3% din suprafața mondială a țării, dar deține un procent estimat de 30% din conținutul de carbon al lumii.
Unde sunt situate turbăriile?
Turtățile pot fi găsite pe tot globul și au fost înregistrate în cel puțin țările 175. Din 1.5 milioane de mile pătrate de turbă globală, aproximativ 199,000 mile pătrate sunt situate în Europa. Podurile tropicale, cele situate în Africa, America de Sud, Caraibe, America Centrală, Asia de Est și Asia de Sud, formează între 10 și 12% din toate zonele umede care conțin turbă. Cea mai mare turbă din lume se găsește în Rusia Siberiană.
Viața sălbatică găsită în ecosistemele turbă
Caracteristicile unice ale ecosistemelor de turbă le conferă un habitat de mediu perfect pentru o serie de specii de plante și animale, multe dintre ele considerate vulnerabile sau pe cale de dispariție. Aceste zone umede oferă o bază de odihnă perfectă pentru păsările migratoare și deseori servesc drept teren de reproducere pentru alte specii de păsări. De exemplu, atât macaraua cu macaraua, cât și macaraua siberiană se bazează pe ecosistemele turbulențelor în timpul căilor lor de migrație. Una dintre cele mai comune plante găsite în aceste ecosisteme este mușchiul Sphagnum. Alte plante unice găsite aici includ orhideele sălbatice și o serie de specii de plante carnivore.
Legătura dintre sănătatea ecosistemului turcesc și schimbările climatice globale
În ultimele câteva secole, sănătatea ecosistemelor turbării din întreaga lume a fost amenințată de activitatea umană. Una dintre activitățile majore care amenință sănătatea turbării este construcția de drenare. Apele acestor zone sunt drenate pentru a face loc urbanizării, agriculturii și așezărilor umane. Această acțiune atât distruge habitatele plantelor și animalelor, cât și contribuie la schimbările climatice globale.
În prezent, un număr estimat de 14 la 20% din turbările din lume sunt utilizate în scopuri agricole și au fost degradate prin drenaj pentru a reglementa condițiile solului necesare culturilor. Industria lemnului reprezintă, de asemenea, o amenințare semnificativă pentru turte, în special în Norvegia, Finlanda, Suedia și Rusia. În aceste țări, aproximativ 24.71 de milioane de acri de turbă a fost drenat pentru a face calea pentru activitatea de exploatare a lemnului.
Atunci când apa este drenată departe de un ecosistem de turbă, materia organică de dedesubt este deschisă în aer, provocând descompunerea completă a acesteia. Această descompunere produce dioxid de carbon, un gaz cu efect de seră, care este apoi pus în aer. Deși drenajul turistic a încetinit în Europa, acesta este în creștere rapidă în întreaga China, Papua Noua Guinee, Indonezia și Malaezia.
O altă mare amenințare la adresa sănătății ecosistemului turbării este incendiile de turbă. Deoarece cantitatea mare de carbon din mediul înconjurător, incendiile de turbă pot fi foarte lungi. Aceste incendii se produc în principal în subteran, ceea ce înseamnă că pot merge mai departe fără a fi observat. În timp ce incendiile naturale sunt importante pentru menținerea echilibrului vieții plantelor, incendiile provocate de om provoacă daune semnificative. Aceste incendii amenință statutul de conservare a mai multor specii de plante, printre care Dionaea, Utricularia, Sarracenia, iarba de dinți, orhidee și crin de nisip. În plus, incendiile din turbă eliberează cantități mari de dioxid de carbon în aerul din jur. În Indonezia, de exemplu, incendiile recente au ars prin mai mult de 50 de milioane de tone de carbon. Turburile de ardere sunt atât de obișnuite în Asia de Sud-Est, încât cercetătorii estimează că regiunea ar putea distruge ecosistemul final al turbării de către 2040.
Creșterea temperaturilor la nivel global datorită schimbărilor climatice globale este un alt factor care duce la distrugerea ecosistemului turistic. De exemplu, turbăriile din vestul Siberiei (cea mai mare din lume) se confruntă în prezent cu dezghețarea la rate mai mari decât cele înregistrate anterior. Cercetătorii au descoperit că o zonă din această turbă (echivalentă cu mărimea Germaniei și a Franței) a început să se topească pentru prima dată în aproximativ 11,000 ani. Se estimează că, odată cu înghețarea aici, această turbă va elibera miliarde de tone de metan, considerat un gaz cu efect de seră mai puternic decât dioxidul de carbon. În plus, permafrostul topit înseamnă că solul se va încălzi mai repede decât înainte. Siberia de Vest a cunoscut deja o crestere a temperaturii 37.4 ° Fahrenheit in ultimii 40 ani, cea mai rapida schimbare de temperatura inregistrata oriunde in lume.
Eforturile de conservare a ecosistemului turcesc
Datorită legăturii puternice între degradarea ecosistemului turbării și schimbările climatice globale, multe organizații sunt dedicate conservării zonelor de turtă din întreaga lume. Unul dintre cele mai mari proiecte promovate de către Societatea Internațională de Turtă, de exemplu, este refacerea turbării. Restaurarea turselor implică revenirea la starea lor anterioară și pomparea apei înapoi în zonă. Acest nivel restabilit al apei nu numai că va atrage plantele și animalele native înapoi în ecosistem, ci va crea și condițiile anaerobe necesare pentru a crea mai multă turbă pentru a capta mai mult carbon, reducând astfel cantitatea de dioxid de carbon eliberată în atmosferă.
În plus, au fost întreprinse eforturi de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, care a inițiat proiectul de reabilitare forestieră a ecosistemului umed și a dezvoltării forestiere a turbăriilor tropicale din 2002. A lucrat pentru conectarea diferitelor organizații nonprofit și pentru crearea unei rețele de cooperare în eforturile de restaurare a turbării. Aceste organizații nonprofit lucrează, de asemenea, la educarea comunităților locale și a guvernelor cu privire la importanța ecologică a ecosistemelor de turbă, la schimbul de bune practici, la promovarea unui acord privind dovezile științifice și la colaborarea cu aceștia pentru a crea politici eficiente și planuri de gestionare a ecosistemelor. Comisiile internaționale privind schimbările climatice și biodiversitatea au început, de asemenea, să recunoască ecosistemele din turbă ca actori importanți în reducerea efectelor schimbărilor climatice globale.
