Agadir era un port în sud-vestul Marocului. Criza Agadir (numită și a doua criză marocană) a fost o criză internațională cauzată de desfășurarea trupelor franceze în Maroc împotriva așteptărilor germane. Evenimentele și acțiunile care au urmat de la diverși actori din Franța, Germania și Marea Britanie au format schimbări în strategiile viitoare. Importanța este rolul mass-media în escaladarea crizei și a proceselor diplomatice care au stârnit ostilitățile.
Fundal istoric
Tensiunile anglo-germane au fost ridicate între 1905 și 1906 parțial din cauza unui concurs militar între Germania și Marea Britanie care a părăsit Franța cu mai multă influență în Maroc. Marocul a provocat adesea o criză diplomatică între Franța și Germania, care au fost fiecare dornici să sporească amploarea controlului lor economic. În această perioadă, Germania era interesată de minerit în sudul Marocului. În 1909, Franța și Germania au acceptat să-și respecte reciproc interesele. Curând a devenit clar că Franța nu va permite Germaniei să construiască linii de cale ferată în Maroc. Eforturile ministrului german de externe, Alfred Von Kiderlin-Wachter, și Jean Cruppi, franceză, pentru a rezolva impasul, au înrăutățit pe cineva din Morroco să se revolte împotriva sultanului pro-francez Mulan AbdelHafid și să atace forțele franceze la începutul lui 1911.
Pentru a-și susține autoritatea, Franța a trimis trupele 20,000 în aprilie 1911 pentru a susține străinii care trăiesc în Fez. A fost prea mult pentru Germania. Cu toate acestea, Wachter a avertizat împotriva luării în franceză pentru că a crezut că este doar o chestiune de timp înainte ca Franța să preia întregul Maroc. Cu grijă să nu mâniească armata, el a făcut pe francezi să creadă că nu va lăsa Franța să păstreze trupele în Maroc. În speranța că mișcarea sa îi va plăcea pe generalii militari și, în același timp, va provoca o reacție franceză minimală, a planificat să trimită pușcă pentru a apăra nemții în Maroc. Watcher și Jules Cambon, ambasadorul francez în Germania, care se temea și de confruntări complete, au început negocierile. În ciuda acestui fapt, "SMS Panther", o pușcă a fost trimisă la Agadir pe 1 în iulie 1911 și ulterior înlocuită cu un SMS mai mare "SMS Berlin". Franța și Marea Britanie știau că Germania face o declarație și nici nu era pregătită să se răzbune cu agresivitate, dar unii actori din Marea Britanie credeau că Germania dorea să transforme Agadir într-o bază navală, forțând marina regală să fie în standby.
Media și diplomație
Pe 9th, iulie 1911, Watcher și Cambon au declarat interesele țărilor lor în Africa. În schimbul controlului francez în Maroc, Germania și-a exprimat interesul în franceza Congo. În 20th July 1911, "The Times" a publicat un articol alarmist despre interesul Germaniei în Congo, care a declarat că o astfel de mișcare ar amenința interesele Marii Britanii în Africa Subsahariană. Marea Britanie nu a fost mulțumită de acest lucru, în ciuda indicațiilor anterioare că nu se va confrunta cu Germania asupra Marocului. Discuțiile au continuat până în septembrie, în ciuda faptului că mass-media britanică derulează o serie de articole de propagandă care susțin că marina regală era în alertă ridicată din cauza acțiunilor germane. Marea Britanie a anunțat că nu trimite nave de război în Maroc, ci monitorizează situația.
Rezolvarea crizei
Negocierile franco-germane s-au prăbușit în scurt timp pe 1 în septembrie 1911 după ce Cambon s-a îmbolnăvit, ducând la prăbușirea pieței bursiere din Berlin. Acestea au fost reluate și încheiate până în noiembrie, când Franța a luat Marocul și a acordat câteva părți din Congo în Germania. Diplomația a pus capăt crizei de la Agadir, însă mass-media a făcut-o mai puternică și a influențat reacția politică. Watcher și Cambon, fără recunoaștere oficială pentru rolurile lor, și-au trimis reciproc fotografii semnate. Cambon sa referit la Watcher ca fiind "dragul meu prieten și inamic teribil". Watcher a scris: "prietenul meu teribil și inamicul drag."
