China este o țară situată în regiunea estică a Asiei și este cea mai populată țară din lume, cu o populație actuală de aproximativ miliarde de persoane din 1.381. Capitalul său este la Beijing, în timp ce Shanghai este cel mai mare oraș din țară. Chineza standard este limba oficială, iar limba mongolă este o limbă regională recunoscută. Țara are grupuri etnice 55, însă Hanul este grupul dominant care reprezintă 91.51% din populația totală. Statul are guvernanță socială unitară condusă de partidul comunist din China. Istoria țării este bogată și datează din epoca dinasțiilor. În acest articol, vom discuta despre Revoluția Culturală care a avut loc în China de la 1966 până la 1976.
Care a fost Revoluția Culturală din China?
Revoluția culturală din China este denumită în mod formal Revoluția Culturală Mare a Proletariatului. Mao Zedong, care era atunci președintele Partidului Comunist din China, a pus mișcarea în mișcare. Scopul principal a fost acela de a păstra adevărata ideologie comunistă prin eliminarea rămășițelor capitaliștilor din societatea chineză.
Contextul Revoluției
În 1958, Mao a făcut apel la inițiativele socialiste la nivel local pentru a-și accelera planurile de transformare a Chinei într-un stat modern industrial. El a mobilizat oamenii în colective și a alocat majoritatea colectivelor pentru a produce oțel. Acest plan a fost un eșec total, deoarece fermierii nu puteau produce decât fermieri necaliti din oțel de calitate inferioară, produși din oțel de calitate foarte scăzută. A existat o lipsă absolută de hrană, cu foamete care a provocat moartea a milioane de oameni. Această tehnică a redus prestigiul lui Mao în partid și a început să elaboreze metode pentru a-și răscumpăra numele. În 1966, Mao a afirmat că anumite elemente au infiltrat guvernul chinez cu scopul de a readuce țara la capitalism. El a insistat că revizioniștii trebuiau să fie curățiți prin lupte de clasă violente. Tânărul chinez a răspuns prin formarea grupurilor de Gardă Roșie din întreaga țară. Garda Roșie a fost definită ca o mișcare socială paramilitară în rândul elevilor fanatici care a început la Școala Centrală din Tsinghua University. Miscarea sa raspandit ulterior armatei, muncitorilor din oras si conducerii partidului comunist si a condus la persecutia a milioane de oameni, inclusiv a unor oficiali guvernamentali de rang inalt.
Cifrele cheie și evenimentele notabile din revoluția culturală
Revoluția a început în luna mai 16, când partidul comunist din China a anunțat începerea marii revoluții proletariene într-o problemă oficială de propagandă. O săptămână mai târziu, a fost ridicat un poster de mare amploare la Universitatea din Beijing pentru ao promova. A denunțat liderii școlari, iar această violență a declanșat violența în școală, care sa răspândit mai târziu în alte universități și școli secundare. Garda Roșie, pe de altă parte, a refuzat cursurile să se alăture revoluției și a promis că va muri pentru scaunul lor, Mao. Mao a sprijinit Gardienii Roșii în discursul său adresat Congresului PCC. În august, el a primit în jurul valorii de 11 milioane de membri ai Gardienilor Roșii din întreaga țară în Piața Tiananmen. Președintele statului, Liu Shaoqi, a fost mai târziu denunțat și apoi demis din funcții în luna iulie și a fost mai târziu expulzat din partid în luna octombrie a lui 1968, expulzarea fiind ratificată ulterior de partidul 1969. El a fost considerat un trădător, renegat și un scab. Liu a murit mai târziu în Kaifeng, dar moartea lui nu a fost imediat comunicată. Deng Xiapeng a fost numit vicepremier în 1973, iar premierul Xhou Elai a murit în 1974 și a fost urmat de Hua Guofeng. În aprilie 1974, o mulțime de aproximativ două milioane de oameni asamblate s-au adunat în fața Piața Tiananmen pentru a demonstra împotriva bandei de patru. Mao a murit în luna septembrie a aceluiași an și se presupune că a lăsat o notă care indică faptul că el ia încredințat lui Hua conducerea țării. Hua a preluat puterea și a ordonat mai târziu arestarea Gangului de Patru, iar acest lucru a marcat sfârșitul Revoluției Culturale.
Rezultatele și moștenirea
Revoluția a afectat sever economia chineză. Artele tradiționale chinezești și ideile au fost ignorate cu laudă pentru ca Mao să fie în centrul atenției. Legea a fost ignorată cu autoritatea Gardienilor Roșii, depășind autoritatea locală, poliția și armata. A existat o distrugere masivă a proprietății private și publice, iar un număr mare de oameni chinezi au murit. Au existat, de asemenea, daune extraordinare site-urilor istorice, artefactelor și arhivelor, considerate a fi rădăcina vechilor modalități de gândire.
