Limba semnelor americane (ASL) este un limbaj obișnuit al comunităților surzilor canadiene din SUA și anglofon, care au evoluat în mod natural în timp fără a fi planificate. La fel ca și alte limbi, ASL se răspândește în mod continuu în întreaga lume, inclusiv în Africa de Vest și Asia de Sud, unde servește ca lingua franca. ASL se aseamănă foarte mult cu limbajul semnelor francez (LSF), ceea ce duce la cercetători care o denunță ca un creol al LSF.
Istoria ASL
La începutul secolului al XIX-lea, contactul lingvistic dintre oamenii din medii diferite care folosesc limbi diferite ale semnelor în SUA a condus Școala americană pentru surzi (ASD), la Hartford, Connecticut, pentru a veni cu o soluție, ASL. La acea vreme, numele școlii era Asylum-ul american, la Hartford, pentru Educația și instruirea surzilor și a copiilor. Thomas Hopkins Gallaudet a format această școală după ce Alice Cogswell, o fată surdă, la inspirat prin capacitatea ei de a învăța. Gallaudet a călătorit apoi în Europa pentru a afla mai multe despre limbajul semnelor și în cele din urmă sa stabilit pentru LSF ca cel mai potrivit pentru a personaliza pentru SUA în 1817. După înființarea ASD, studenții surzi din diferite zone au ajuns să învețe cu cunoștințe anterioare despre limbile lor de limbă. Aceste limbi diferite au fuzionat cu modelul LSF predat la școală și au evoluat în cele din urmă pentru a deveni ASL. Mai multe ASD cum ar fi școli sporesc în diferite regiuni și ASL a început să se răspândească peste tot în SUA și în cele din urmă în Francofonă Canada. ASL a devenit o "adevărată limbă" după ce a devenit oficial în cadrul 1950-urilor, iar utilizarea sa a devenit mai răspândită, inclusiv în cadrul reuniunilor de mișcare a drepturilor civile.
Clasificarea ASL
Fiind un amestec de LSF vechi și mai multe limbi ale semnelor satului, aproximativ 58% din semnele moderne prezintă o origine etimologică comună cu LSF. Această cifră face ca ASL să fie un creol în care LSF este suprastratul, iar limbile semnelor sătești sunt substraturile. Cu toate acestea, aglutinarea ASL (cum ar fi capacitatea de a comunica instantaneu prin cap, față, tors și alte părți ale corpului) depășește caracteristicile creole și o face unică. Pentru ca un limbaj să fie un dialect al celuilalt, valoarea conjugală ar trebui să fie de cel puțin 80%, ceea ce înseamnă că ASL a evoluat și nu mai este un dialect al LSF, chiar dacă este originea sa. Această diferență dovedește cuvintele lui Laurent Clerc, primul profesor al ASD, care a spus că, deși a predat LSF, elevii l-au învățat, de asemenea, diferitele limbi ale semnelor satului. Scrisul ASL nu poate fi înțeles de comun acord cu alte limbi ale limbii engleze, cum ar fi limbajul semnelor britanice (BSL) sau limbajul semnelor australiene (Auslan), deși limbile vorbite în aceste trei țări sunt înțelese reciproc.
Scrierea în ASL
ASL scrisă datează din secolul al XIX-lea și împrumută de la sistemul de scriere Roch-Ambroise Auguste Bébian dezvoltat în 1825, deși până în prezent nu există un sistem adecvat de scriere. William Stokoe a creat notația ASL Stokoe în 1960 care este alfabetică cu o literă pentru fiecare formă de mână, mișcare, orientare și poziție, totuși, notația Stokoe are deficiențe deoarece nu are o expresie a expresiilor faciale și este mai potrivită pentru cuvinte și nu pentru propoziții . În 1974, Valarie Sutton a propus sistemul Sutton SignWriting, care a fost inclus în standardul Unicode. Acest sistem a inclus peste grafice / glifuri iconice 5,000 și este în prezent utilizat în mai multe țări decât 40, inclusiv Brazilia, Etiopia și Germania. Sutton SignWriting este prezent în formă tipărită, iar oamenii pot să-l producă și pe cale electronică, făcând-o ușor de folosit în scris limbile orale. Unii lingviști susțin că Sutton SignWriting are și deficiențe, deoarece nu toate simbolurile scrise corespund cu cuvintele rostite. Pentru publicul englezesc, cuvintele engleze scrise cu litere mari, gloss ASL în formă vorbită, dar formatul scris este lipsit de luciu.
Distribuția și variantele ASL
Întreaga Anglo-America foloseste ASL și misionarii anteriori au ajutat la răspândirea limbii în toată Africa de Vest, în unele părți ale Americii de Sud și în Asia de Sud. Înțelegerea ASL variază în SUA, Canada și în alte țări care o utilizează, deși aceste variații sunt ușor de înțeles cu dificultăți neglijabile. În SUA, această variație este prezentă în sud, care semnează mai încet, iar nordul semnează mai repede. De asemenea, există variații fonologice între regiunile Canadei Atlantic și Ontario. Comunitatea neagră a surzilor din SUA are, de asemenea, o variație proprie a ASL, care probabil a evoluat din cauza segregării rasiale anterioare în școlile surzi în unele state și, prin urmare, a condus la diferențe structurale fonologice și unele gramatice. Black ASL utilizează mai multe semne cu două mâini și un spațiu de semnătură mai larg.
La nivel internațional, limbajul semnelor bolivian (LSB) este un dialect strâns al ASL și arată unele asemănări cu LSF. Misionarii americani Eleanor și Lloyd Powlison au luat ASL în Bolivia în 1973, iar prin 1992 au publicat o carte LSB care a inclus 90% din semnele ASL. În prezent, LSB are peste 70% din cuvintele ASL. Noua / moderna Costa Rica Limba semnelor, folosita de cea mai mare parte a comunitatii surde nascuti dupa 1960, este de circa 60 ca ASL, iar restul Bribri si Brunca Sign Languages. În Republica Dominicană, comunitatea surzilor continuă să renunțe la limbajul semnelor originale și să adopte ASL, o situație care îi face pe majoritatea dintre ei să nu fluenteze limbajul semnelor originale din țară.
În Africa, majoritatea țărilor francofone au limbajul semnelor, Limba de semnătură francofonă africană (LSAF), care se referă la ASL scris în limba franceză. Aceste țări sunt printre altele Coasta de Fildeș, Benin, Camerun, Ghana, Gabon, Senegal, Mali, Mauritania, Guineea, Burkina Faso, Togo, Niger și Republica Centrafricană. Motivul pentru care aceste țări nu utilizează LSF este că misionarul american Andrew Foster a stabilit majoritatea școlilor surzi din regiune, cu excepția limbajului semnelor algeriene, care este un dialect al LSF.
Alte țări cu variații ale ASL sunt Grecia, Indonezia, Jamaica, Malaezia, Maroc, Nigeria, Panama, Filipine, Puerto Rico, Sierra Leone și Thailanda.
Deficiențe care se confruntă cu comunitatea ASL
populație
Numărul exact al utilizatorilor ASL din SUA rămâne o speculație deoarece recensământul american nu a inclus niciodată limba și, prin urmare, singura sursă de date este Recensământul Național al Populației Surzi (NCDP) pe care Schein și Delk l-au făcut în 1974. Apoi, numărul de utilizatori ASL a variat între 250,000 și 500,000. În prezent, confuzia cu privire la datele demografice ale utilizatorilor ASL se datorează faptului că majoritatea studiilor includ toată populația surdă, inclusiv pe cei care nu utilizează ASL. O astfel de confuzie generează marje de eroare mari, ceea ce face ca datele să fie inexacte. Fără o informație exactă a comunității ASL, nu poate exista o planificare eficientă a serviciilor publice și private care să răspundă nevoilor comunității.
Recunoaștere
Administrațiile americane au ignorat continuu comunitatea ASL de mai mulți ani. În 2013, comunitatea a mobilizat și a strâns semnăturile 37,000 într-o petiție adresată Casei Albe care urmărea "recunoaște oficial limba limbajului american ca limbă comunitară și o limbă de predare în școli"Casa Albă a răspuns cu mesajul "nu ar trebui să existe niciun stigmat despre limbajul semnelor americane" și a subliniat necesitatea de a nu stigmatiza limba.