Carbonul albastru este carbonul reținut de ecosistemele de coastă, inclusiv mlaștinile cu sare intertidală, pajiștea de iarbă de mare sau pădurea de mangrove și oceanele din întreaga lume. Captarea carbonului de către aceste organisme care trăiesc în oceane este stocată sub formă de sedimente și biomasă din alge potențiale, iarbă de mare, mangrove și mlaștini de sare. Aceste ecosisteme captează rezervoarele de carbon care le captează din dioxidul de carbon prezent în atmosferă și apoi depozitează carbonul în sedimente.
Prezentare generală
Dioxidul de carbon este unul dintre cei mai importanți factori care contribuie la schimbările climatice și într-un mod rău. Oceanul și coastele oferă o modalitate perfectă de reducere a acestui gaz prin izolarea carbonului. De fapt, istoric, pădurile terestre și ecosistemele oceanice sunt principalele surse naturale de carbon. Deși vegetația de pe ocean acoperă mai puțin de 0.5% din fundul mării, acest ecosistem este responsabil pentru stocarea mai mult de 70% din carbonul din atmosferă. Acest ecosistem capturează dioxidul de carbon prin separarea carbonului în sedimentul care stă la baza, care este prezent în biomasa moartă, și biomasa subterană și subterană. Carbonul albastru poate fi depozitat de milioane de ani în sedimentele de plante găsite sub apă. Carbonul organic poate fi separat de ocean dacă atinge podeaua mării și se acoperă cu stratul de sediment. Nivelurile scăzute de oxigen în mediul deja îngropat înseamnă că bacteriile care consumă materie organică nu pot produce dioxid de carbon deoarece nu pot descompune carbon. Aceasta înseamnă că carbonul este îndepărtat complet din atmosferă.
Tipuri de ecosisteme de carbon albastru
Deși aceste ecosisteme au dimensiuni mult mai mici decât pădurile lumii, ele sechestrează mai rapid carbonul și pot continua să sechestreze de mai mulți ani, unde carbonul este capturat și stocat sub apă și departe de atmosfera în care nu poate afecta atmosfera. Când aceste ecosisteme sunt deteriorate, o cantitate mare de carbon este eliberată în atmosferă, ceea ce poate fi în detrimentul climei. Există multe ecosisteme diferite de ecosisteme de carbon albastru.
Iarbă de mare Ecosisteme de carbon albastru
Acestea sunt un grup de peste șaizeci de specii angio-spermatice care s-au adaptat vieții acvatice și pot crește ușor în pajiștile de pe țărmuri, în toate continentele, cu excepția Antarcticii. Iarna de mare crește într-o adâncime de până la picioarele 165, în funcție de disponibilitatea luminii și de calitatea apei. Ierburile de mare sunt foarte productive și pot produce servicii ecosistemice foarte eficiente, cum ar fi biodiversitatea și habitatul, stabilizarea sedimentelor și sechestrarea nutrienților și carbonului. Deși aceste iarbă ocupă doar 0.1% din podeaua oceanică, ele reprezintă până la 18% din înmormântarea carbonului albastru oceanic. În prezent, acest ecosistem a stocat peste 19.9 miliarde de tone de carbon.
Ecosistemele de carbon albastru de mangrove
Acestea sunt halofiți împădurite care formează pădurea interstatală, oferind în același timp diverse servicii ecosistemice esențiale, inclusiv sechestrarea carbonului și protecția costieră, printre altele. Există specii de mangrove 73 identificate în țările 123. Acești copaci sunt responsabili pentru aproximativ 10% din înmormântarea mondială a carbonului, la fel ca iarba de mare. Mangroul reprezintă aproximativ 3% din scufundarea globală a carbonului de către toate pădurile tropicale și aproximativ 14% din capcana carbonului oceanic de coastă.
Marsh Blue Carbon Ecosystem
Ecosistemul mlaștinilor poate fi găsit pe liniile de coastă de la subtropic la arctic. Mlaștinile au o productivitate ridicată, iar biomasa lor poate crea un depozit de peste adâncimea picioarelor 26. Marfurile pot să sechestreze carbonul în biomasa lor subterană datorită descompunerii lor dominate de anaerob și sedimentării organice ridicate. Marfurile acoperă peste 400,000 kilometri pătrați din întreaga lume.
Algae Blue Carbon Ecosystem
Deoarece atât microalgele cât și macroalgele nu au lignina complexă, carbonul pe care îl stochează tinde să fie eliberat rapid în atmosferă în comparație cu carbonul sechestrat pe uscat. Pe de altă parte, algele sunt stocare pe termen scurt pentru carbon și sunt utilizate ca materii prime pentru producția diferită de combustibil biogen. Microalgele reprezintă potențialul de materii prime pentru biomotorina cu conținut de bio-metan și carbon-neutru. În timp ce macroalgele nu au un conținut ridicat de ulei, ele au un potențial necorespunzător de a fi materie primă de biodiesel, dar ele pot fi folosite ca materie primă pentru generarea altor tipuri de biocombustibili.
De ce este important să restaurați aceste ecosisteme?
Studiile au sugerat că zonele umede de coastă și mangrovele pot să sechestreze carbonul de două ori sau de patru ori mai mare decât pădurile tropicale. De asemenea, pot stoca până la cinci ori mai mult carbon decât pădurile tropicale. Carbonul sechestrat este depozitat subteran și nu deasupra solului, așa cum este cazul pădurilor tropicale.
Deși aceste habitate oferă un serviciu bun prin captarea carbonului, distrugerea lor tinde să reprezinte un risc mai mare. Când aceste ecosisteme sunt deteriorate, capacitatea lor de sechestrare nu este numai distrusă, ci și carbonul deja stocat este eliberat în atmosferă. Aceasta contribuie la creșterea nivelului gazelor cu efect de seră din atmosferă. Acest lucru va duce la schimbarea ecosistemului costier de la chiuvetele de carbon la emițătorii de carbon. Dar acest ecosistem este distrus într-un ritm foarte înalt.
Albastrul de carbon este de fapt una dintre principalele conservări ale ecosistemelor costiere. Atunci când acest ecosistem este deteriorat, o cantitate mare de carbon este eliberată în atmosferă, ceea ce contribuie la schimbarea climatului. Prin urmare, protejarea ecosistemului costier este o modalitate foarte bună de a încetini schimbările climatice, cu potențialul de a inversa daunele. Când prevenim emisia de carbon deja stocat, protejăm mediul de coastă, care este destul de benefic pentru populație. Unele dintre beneficiile habitatului de coastă includ protecția împotriva furtunilor, pescuitul recreativ și diverse sporturi de agrement de pe țărm.
Factorii care afectează sedimentarea carbonului
Marse, seagrasses și vegetație mangrove acoperă mai mult de 49 milioane de hectare în întreaga lume. Mangrovele sunt situate în ecosistemele subtropicale și tropicale, în timp ce speciile seagrasses variază de la tropic la polar. Mlaștinile de mare se găsesc în zonele temperate. Diferiți factori afectează aceste ecosisteme, inclusiv o scădere a vegetației în habitatul de coastă. Declinul acestor specii marine este cauzat de numeroși factori, printre care schimbările climatice, pescuitul excesiv, agenții patogeni, seceta, diverse practici agricole și problemele legate de calitatea apei. Acești factori afectează densitatea vegetației care în schimb afectează sedimentarea carbonului albastru în ocean. Densitatea vegetației ar trebui să fie suficient de suficiente pentru a schimba fluxul de apă reducând astfel eroziunea și creșterea depunerii de carbon.
