Arabul Democrat Sahrawi (SADR), cunoscut și sub numele de Republica Democrată Arabă Sahară sau Sahara Occidentală, este un stat autodeclarat care pretinde autoritate asupra teritoriului în litigiu al Saharei Occidentale, care este în mod simultan revendicat și ocupat de Maroc. SADR a fost inițial o colonie spaniolă de la 1884 până la 1976, iar după retragerea spaniolului locuitorii nomazi au declarat independența republicii și au susținut proprietatea terenului. S-au luptat cu Marocul și Mauritania, iar în 1979 au semnat un acord pașnic cu Frontul Polisario, care a fost înființat ca o mișcare rebelă din Sahrawi, care urmărește să elibereze Sahara Occidentală de sub controlul marocan. Începând cu 2016, SADR a fost recunoscută de membrii 85 ai Organizației Națiunilor Unite (ONU) din care membrii 37 și-au retras recunoașterea. SADR CERUSE că Marocul este un teritoriu ocupat și teritoriul pe care îl ocupă ca zone eliberate. ONU nu o recunoaște, dar este pe deplin recunoscută de Uniunea Africană (UA). În 1982, Marocul și-a retras calitatea de membru din UA în semn de protest și este singurul stat african care nu este membru al Uniunii.
Politica Republicii Democrate Arabe Sahrawi
Biroul președintelui este cel mai înalt birou din țară. Președintele este responsabil de numirea premierului sau premierului. Brahim Ghali este președintele în exercițiu, în timp ce Abdelkader Taleb este premierul. Guvernul este alcătuit dintr-un consiliu de miniștri condus de premier, o filială judiciară a cărei membri sunt numiți de președinte, iar parlamentul, denumit oficial Consiliul Național Sahrawi. De la înființarea sa în 1976, guvernul a evoluat de la o structură ad-hoc la un guvern funcțional. Ministerele sunt conduse de miniștri și sunt pe deplin funcționale. Sistemul judiciar este bine stabilit cu instanțele de judecată, curtea de apel și Curtea Supremă. Chiar dacă nu este recunoscută ca stat democratic, țara a interzis pedeapsa cu moartea, iar în 1999 a votat o neîncredere care a pus capăt guvernului. În 1999, SADR a adoptat o constituție similară constituțiilor europene. Chiar dacă constituția a fost folosită pentru a guverna teritoriul, unele clauze au fost suspendate până la obținerea independenței depline. Constituția recunoaște Sahrawi ca fiind poporul african, arab și musulman.
Alegerile și Relațiile Externe
Sahrawii din zonele eliberate, precum și lagărele de refugiați din Algeria participă la alegerile democratice ale țării. În februarie, 2008, teritoriul și-a desfășurat alegerile pentru Consiliul Național Sahrawi. În 1991, referendumul anticipat pentru integrare sau independență față de Maroc nu a avut loc din cauza divergenței cu privire la cine ar trebui să participe la alegeri. Frontul Polisario conduce relațiile externe ale SADR și menține relații diplomatice cu organizația internațională și statul. În 1966, ONU a afirmat dreptul de a guverna teritoriul, iar în 1979, a recunoscut Polisario ca reprezentant al SADR.
Autonomia propusă
În 2003, ONU a ratificat planul Baker. Planul, creat de James Baker și prezentat secretarului general al ONU, Kofi Annan, a stabilit un plan de tranziție de cinci ani, care va înlocui SADR cu o Autoritate din Sahara Occidentală (WSA). WSA ar fi o autoritate non-autonomă supravegheată de Maroc și va avea loc un referendum asupra independenței. Marocul a respins planul. În 2007, Marocul a propus o entitate autonomă care să guverneze teritoriul cu un grad de autonomie negociat. Un impas a urmat asupra propunerii, iar ONU a cerut ca ambele părți să caute o soluție necondiționată și reciproc acceptată pentru a evita un potențial conflict teritorial. Până în prezent, teritoriul este încă revendicat de SADR și de Maroc.
