Ce este agnosticismul?
Persoanele care urmează agnosticismul sunt denumite agnostic. Agnosticismul nu este tocmai o religie, ci mai degrabă o serie de credințe care înconjoară cunoașterea absolută a existenței unui zeu sau a unei supremații. Premisa agnosticismului este că oamenii nu au suficientă cunoaștere a lumii, a universului sau a supranaturalului pentru a pretinde existența sau inexistența unei ființe supreme. Agnosticismul se ocupă în primul rând de cunoștințe și dovezi, mai degrabă decât de convingeri.
Credințele agnostice datează încă din secolul al X-lea î.Hr., când filozofii din Grecia și India au început să pună la îndoială povestea originii umane, existența zeilor și ideea unei vieți după moarte. În ciuda acestei lungi istorii, termenul agnostic nu a fost creat până la sfârșitul secolului 5. Acest cuvânt, în definiția sa literală, înseamnă "fără cunoaștere". Această ideologie este înrădăcinată în convingerea științifică că sunt necesare dovezi pentru a obține cunoștințe adevărate.
Agnosticismul și metoda științifică
Abordarea agnostică a înțelegerii vieții, a morții și a ceea ce se întâmplă după aceea are o natură foarte științifică. În primul rând începe cu îndoială de bază. Cu alte cuvinte, toate pretențiile trebuie mai întâi să fie puse sub semnul întrebării, decât să fie crezute. Acest pas este urmat de stabilirea unei înțelegeri solide a limbii folosite pentru a descrie situația în cauză. Cu alte cuvinte, trebuie stabilită o definiție adecvată a termenilor specifici. În continuare, situația trebuie analizată într-o manieră non-părtinitoare, ceea ce înseamnă că toate posibilitățile trebuie să fie luate în considerare fără o preferință acordată unui anumit rezultat. Situația în cauză trebuie examinată din toate punctele de vedere pentru a aduna cât mai multe adevăruri. O decizie sau revendicare educată poate fi atinsă numai după colectarea tuturor informațiilor posibile.
Pentru un agnostic, sugerând existența unei puteri superioare sau a unei vieți de apoi, este ca și cum ai avea o ipoteză fără o metodă de testare a teoriei. Această lipsă de dovezi înseamnă că metoda științifică nu poate fi utilizată pentru a dovedi sau respinge ipoteza. Adevărul care stă în spatele ipotezei existenței lui Dumnezeu va rămâne nerezolvat. Unii filosofi s-au referit astfel la agnosticism ca mod de a face anchete sceptice în cunoașterea umană a subiectelor spirituale. Totuși, alți filozofi au sugerat că natura imperfectă a oamenilor înseamnă că nu se poate face nicio pretenție cu certitudinea absolută pe care religiile o fac despre Dumnezeu și viața de apoi.
Agnosticismul și realitatea
Mai mulți filozofi au încercat să descrie modul în care relația umană cu realitatea susține credințele agnostice. Unul dintre acești filozofi, Immanuel Kant, a susținut că oamenii obțin cunoștințe prin percepția senzorială a experiențelor personale. Oamenii, totuși, nu împărtășesc aceeași percepție a realității. Realitatea poate fi înțeleasă doar la nivel individual, deoarece o persoană nu poate înțelege niciodată viața pe care altă persoană la experimentat. Pentru că fiecare persoană are o realitate personală diferită, înțelegerea umană a zeităților supranaturale este imposibilă, deoarece aceste zeități ar fi un lucru diferit pentru fiecare persoană.
Agnosticismul și religia
Având în vedere că agnosticismul își are rădăcina în cunoașterea reală, nu în credință, ar putea fi posibilă o gândire sau credințe agnostice, în timp ce aparține unei anumite religii organizate. Doar pentru că o persoană agnostică recunoaște că nu știe dacă existența lui Dumnezeu este reală, nu înseamnă că aceeași persoană agnostică nu poate să creadă într-o ființă supranaturală. În acest caz, credința și cunoștințele nu se exclud neapărat reciproc și, prin urmare, pot exista împreună. În plus, într-o religie care necesită credință (nu credință), credința agnostică este aproape o cerință. Aceasta deoarece credința cere credincioșilor să mărturisească o lipsă de cunoaștere. Cu alte cuvinte, persoana religioasă nu trebuie să știe că ceva este adevărat pentru a avea credință. În aceste religii bazate pe credință, recunoscând că adevărul este imposibil de obținut se aliniază în mod direct cu credința agnostică.
Agnosticismul și viața ulterioară
Majoritatea religiilor organizate încearcă să ofere o explicație despre ce se întâmplă după ce o persoană moare. Această explicație implică, în general, un fel de viață după moarte, în care sufletul uman este fie recompensat, fie pedepsit pentru modul în care a ales să trăiască. Alte credințe ale vieții de după moarte includ: reîncarnarea, nimic, revenirea la viață în același corp, alăturarea unui alt fel de viață după moarte, care nu este nici o recompensă, nici o pedeapsă.
Conform metodei științifice, așa cum este folosit de un agnostic, nu toate aceste posibilități pot fi adevărate. Prin urmare, majoritatea (dacă nu toate) trebuie să fie false. De fapt, ideea că oamenii au un suflet sau că sufletul continuă să existe într-o perioadă lungă de timp este ilogică în raționamentul agnostic.
Tipuri de agnosticism
Agnosticismul poate fi împărțit în trei tipuri de bază: puternic, slab și apatic.
Agnosticismul puternic, de asemenea cunoscut sub numele de închis sau strict, este ideea că oamenii nu pot să vadă niciodată dacă Dumnezeu există sau există o altă zeitate atotputernică. Această incapacitate de a ști dacă se bazează pe ideea că experiența umană este un eveniment foarte personal. Aceasta înseamnă că ceea ce o persoană experimentează sau taxează într-o anumită situație nu poate fi ceea ce simte o altă persoană în aceeași situație. Din cauza acestor diferențe, nu se poate ajunge la o înțelegere a ideii lui Dumnezeu; prin urmare, existența lui Dumnezeu este imposibil de confirmat.
Agnosticismul slab, cunoscut și ca deschis sau empiric, este ideea că oamenii nu au suficiente informații în acest moment pentru a constata existența unei divinități. Acest tip de agnosticism lasă deschisă posibilitatea de a descoperi dovezi științifice despre Dumnezeu în viitor. Din cauza acestei lipse de dovezi și de cunoștințe, agnosticismul slab nu poate nici să nege, nici să confirme existența lui Dumnezeu.
Agnosticismul agresiv preia poziția potrivit căreia existența sau inexistența unei ființe supreme nu are nicio consecință în viața oamenilor. Un agnostic apathetic pune la îndoială importanța zeilor, pretinzând că, dacă există, nu au făcut prea multe pentru a influența viețile oamenilor până acum.
Critica credințelor agnostice
Agnosticismul a fost criticat de mai mulți indivizi și de grupuri. Este criticat pentru că acordă prea multă importanță cunoașterii și probelor materiale. Criticii susțin, de asemenea, că acest sistem de credință nu poate fi aplicat vieții cotidiene, deoarece oamenii pot trăi numai sub unul dintre cele două absolute: Dumnezeu există sau Dumnezeu nu există.
