SAARC reprezintă Asociația de Cooperare Regională din Asia de Sud, care este o organizație regională formată din opt națiuni din Asia de Sud. Începând cu 2015, blocul regional a reprezentat 3.8% din economia mondială. Statutul de membru al blocului regional este format din Nepal, Pakistan, India, Maldive, Sri Lanka, Afganistan, Bhutan și Bangladesh. Myanmar și China și-au exprimat interesul de a se alătura organizației. Asociația a fost înființată în decembrie 8, 1985, în Dhaka, Bangladesh, la un summit găzduit de președintele Hussain Ershad din Bangladesh. Unele țări, cum ar fi SUA și Australia, au primit statutul de observator.
Formarea SAARC
Organizația sa format după culminea eforturilor care au început în 1947 la Conferința de Relații Asiatice. Obiectivul inițial a fost crearea unui bloc comercial care să favorizeze armonizarea între poporul din Asia de Sud. Țările au fost receptive la această idee; cu toate acestea, Pakistanul și India au fost inițial îndoielnice ale uniunii. India sa gândit că națiunile mai mici ar fi fost împotriva ei, în timp ce Pakistanul se teme că India încearcă să folosească organizația pentru a-și consolida poziția dominantă în regiune și pentru a transforma celelalte țări în Pakistan. Problema a fost rezolvată după consultările diplomatice de la conducerea ONU și Bangladesh. După înființarea organizației, țările au convenit să coopereze în cinci domenii cheie: activități în domeniul sănătății și al populației, dezvoltare rurală, agricultură, meteorologie și telecomunicații.
Provocări cu care se confruntă organizația
În atingerea obiectivelor sale, organizația se confruntă cu o mulțime de provocări, mai ales când vine vorba de comerț. Majoritatea țărilor produc produse similare care au făcut comerțul intraregional stagnat. Țările produc în principal produse agricole care nu numai că reduc potențialul pentru comerț, dar și că sporesc concurența pentru piețe. Barierele în calea comerțului, cum ar fi tarifele ridicate, reprezintă, de asemenea, o provocare majoră pentru obiectivele organizației. Extinderea comerțului a fost încetinită, deoarece majoritatea țărilor au adoptat politici protecționiste. O altă provocare majoră este infrastructura inadecvată care leagă țările. Infrastructura insuficientă a făcut ca transportul de mărfuri în regiune să reprezinte o provocare imensă care împiedică comerțul. Lipsa de bunăvoință politică a contribuit, de asemenea, la nivelul scăzut al comerțului. Liderii din regiune nu sunt dispuși să introducă stimulente pentru comerțul intraregional care a contribuit la stagnarea comerțului.
Beneficiile Organizației
În ciuda provocărilor cu care se confruntă organizația, membrii au reușit să profite de anumite beneficii. Liderii țărilor membre au o platformă pentru a se întâlni și a discuta despre aspectele multilaterale. Țările cooperează în materie de securitate pentru a atinge pacea, care a fost atât de evazivă în regiune. Cu toate acestea, politica organizației împiedică membrii să intervină în treburile interne ale fiecăruia. Terorismul reprezintă o preocupare importantă pentru toate țările și au convenit să coopereze extensiv pe această temă la summiturile 12 și 13. În cadrul organizației 1992, organizația a instituit o schemă de scutire de vize, permițând diferite categorii de persoane, inclusiv jurnaliști și parlamentari, să călătorească în regiune fără a fi nevoie de viză. Organizația acordă, de asemenea, premii persoanelor și organizațiilor care desfășoară activități care sunt în beneficiul organizației.
Potențialul Organizației
Potrivit Băncii Mondiale, comerțul intraregional are potențialul de a crește cu mai mult de 200%, pe măsură ce blocul are aproximativ 21% din totalul populației mondiale. În afară de comerț, blocul are și potențialul de a valorifica mai mult decât puterea hidroelectrică 80,000 MW, utilizând potențialul râurilor Himalaya care curg prin majoritatea țărilor membre.
