Pe parcursul secolului trecut, planeta a văzut creșterea temperaturii sale. Au existat numeroase argumente privind cauza exactă a acestei creșteri bruște și totuși îngrijorătoare a temperaturii. Unii oameni se bazează pe degradarea stratului de ozon, în timp ce alții refuză în întregime creșterea temperaturii. Cu toate acestea, pentru majoritatea oamenilor de știință principala cauză a creșterii temperaturii este creșterea gazelor cu efect de seră din atmosferă. Potrivit oamenilor de știință, aceste gaze cu efect de seră, care constau în dioxid de carbon, au un efect de pătură în care acestea capturează energia solară de la părăsirea atmosferei. Datorită presiunii din partea publicului și a cunoașterii severității rezultatului final al schimbărilor climatice, guvernele și alte organizații internaționale s-au alăturat și au pus în practică politici de negare a schimbărilor climatice și a efectelor acestora.
4. Planul de acțiune pentru schimbările climatice de șapte ani
Planul de acțiune pentru schimbările climatice de șapte ani musulmani este un acord obligatoriu între poporul islamic menit să încurajeze practicile ecologice ale musulmanilor din lume. Politicile sunt puse în aplicare de către Asociația musulmană pentru acțiuni în domeniul schimbărilor climatice (MACCA). Conferința atrage învățații musulmani, oamenii de știință și liderii politici care se întâlnesc anual pentru a analiza pașii întreprinși și pentru a revizui propunerile.
3. Parteneriatul internațional pentru acțiunile în domeniul carbonului
Parteneriatul Internațional pentru Acțiunea Carbonică (ICAP) este un forum care reunește diferite țări și autorități publice care au pus deja în aplicare sau intenționează să impună sistemul de comercializare a emisiilor (ETS). A fost înființată în 2007 în Liban de lideri din mai mult de cincisprezece țări. ICAP permite membrilor să împărtășească cele mai bune practici și să discute despre ETS cu scopul de a găsi piața globală operațională a carbonului. Datoria ICAP analizează trei piloni ai dialogului tehnic, a know-how-ului ETS și a consolidării capacităților. De asemenea, se concentrează asupra facilitării legăturilor viitoare, a programelor de tranzacționare și a construirii unui parteneriat puternic între țări. Parteneriatul este în prezent alcătuit din membri ai 31 cu patru observatori.
2. protocolul de la Kyoto
Protocolul de la Kyoto este un tratat obligatoriu la nivel internațional semnat în 1997 cu scopul de a reduce emisiile globale de gaze cu efect de seră și de a reduce efectele schimbărilor climatice. Liderii implicați s-au întâlnit și au semnat tratatul în orașul japonez Kyoto, de unde tratatul își are numele. În 2009, țările 187 au ratificat Protocolul de la Kyoto. Protocolul de la Kyoto urma să fie implementat în două etape, prima fază terminând în 2012. Gazele cu efect de seră în cauză erau dioxid de carbon, oxid de azot, metan și hexafluorură de sulf. Tratatul a urmărit ca emisiile globale să aibă o reducere cu 5% prin 2012 pentru prima fază. A doua fază a Protocolului de la Kyoto, cunoscută și sub denumirea de amendamentul de la Doha, a avut un calendar 2013-2020, dar nu a fost încă pus în aplicare.
1. Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice
Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) este un tratat semnat în iunie, 1992 în timpul Summit-ului Pământului din orașul brazilian Rio de Janeiro. La tratat au participat toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite ale 197 și toate politicile indicate ar urma să fie efectuate de toate țările din cadrul Națiunilor Unite. Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice a stimulat Protocolul de la Kyoto (1997) și Acordul de la Paris (2011). Țările membre sunt împărțite în cinci grupuri cunoscute sub denumirea de Anexe; Anexa I, anexa II, anexa B și anexa nr. I.
