Patrimoniul cultural intangibil este expresia, reprezentarea, priceperea și practicile pe care indivizii, grupurile și comunitățile le recunosc drept patrimoniu cultural. Acestea includ toate procesele și produsele dintr-un obicei particular care sunt conservate și transferate de la o generație la alta. Unele dintre aceste patrimonii sunt intangibile, inclusiv festivaluri, meșteșuguri, bucătării, abilități, muzică și chiar cântece, în timp ce altele sunt artefacte tangibile. Aceste culturi nu pot fi stocate în muzeu, dar le putem experimenta numai prin vehiculele culturale (definite de comorile umane de către Națiunile Unite) care le exprimă.
Grupurile și comunitățile recreau patrimoniul intangibil ca răspuns la mediul înconjurător. Interacțiunea lor cu istoria și natura lor îi conferă un sentiment de stabilitate și unicitate, promovând astfel admirația diversității culturale și a creativității. Patrimoniul viu este diversitatea culturală a omenirii și menținerea acesteia garantează continuitatea garantată a creativității.
Care sunt diferitele tipuri de patrimoniu cultural imaterial?
1) Patrimoniul alimentar
Având în vedere că dezvoltarea durabilă are un impuls, au fost prezentate numeroase nominalizări referitoare la alimente la lista convențiilor privind patrimoniul cultural intangibil care trebuie păstrată. Unele dintre aceste diete includ japoneză washoku cultura dietetică, bucătăria tradițională mexicană și bucătăria mediteraneană.
2) Istorie orală
Patrimoniul vieții este complet diferit de disciplina istorică verbală, mai ales atunci când vine vorba de interpretarea, conservarea și înregistrarea informațiilor istorice bazate pe opinii personale și experiența vorbitorului. Patrimoniul cultural intangibil încearcă să păstreze patrimoniul viu prin păstrarea pur și simplu a proceselor care fac posibilă transmiterea cunoștințelor și tradițiilor comune generațiilor următoare, în timp ce istoria orală colectează toate detaliile istorice și apoi le păstrează.
3) Patrimoniul dansului
Lista include, de asemenea, o varietate de gen de dans asociat cu sărbători, cântece și muzică din fiecare colț al lumii. Conține diferite dansuri ritualice și de sărbători, cum ar fi dansurile populare de la Kalbelia și cântecele Rajasthan, Ugandeză Ma'di dans, dans, muzică și dansuri sociale precum Rumba. Unele dintre dansurile locale practicate în țara de origine includ sankirtana din India. Alte mișcări de dans recunoscute ca patrimoniu din anumite națiuni, dar practicate la nivel global includ tango și flamenco. Aceste rutine sunt patrimonii sofisticate, care implică numeroase artefacte, tradiții, cultură și muzică, care au ca rezultat anumite elemente intangibile și tangibile, ceea ce le face un tip unic de patrimoniu de păstrat.
Care țări și-au păstrat patrimoniul intangibil în fața Convenției UNESCO?
Înainte de intervenția UNESCO, unele țări aveau legi stabilite pentru conservarea culturii lor vii. Primul stat care a introdus legislația pentru conservarea culturii necorporale a fost Japonia cu legea lor de protecție a proprietăților culturale 1950. Legea a identificat proprietăți culturale importante, numite comorile naționale vii. De atunci alte țări, inclusiv Statele Unite, Thailanda, Coreea de Sud, Polonia și Filipine, printre altele, și-au creat programele.
UNESCO și-a prezentat convenția pentru conservarea culturilor vii în 2003, care a intrat în vigoare în aprilie 20, 2006. Ea a recomandat ca toți membrii să creeze un inventar al patrimoniului cultural intangibil în teritoriile lor și să lucreze cu oamenii care mențin aceste culturi pentru a se asigura că sunt păstrate. De asemenea, a oferit unele fonduri care pot fi colectate de oricare dintre membrii lor și pot fi folosite pentru a sprijini menținerea acestor culturi vii.
