Cuvântul vernacular provine din cuvântul latin, vernāculus, adică nativ sau indigen. În mod ideal, vernacularul este modul în care oamenii obișnuiți vorbesc între ei în setări nonformale ca la domiciliu. O limbă vernaculară (dialect non-standard) este un dialect nativ sau o formă de vorbire a anumitor persoane sau a unei anumite regiuni. Aceste limbi sunt, de asemenea, cunoscute sub numele de limbi etnice, și sunt mai mult vorbite decât scris în mod oficial și sunt endemice în anumite societăți. În timpul Imperiului Roman, non-nativi din diferite părți ale lumii au vorbit în limba latină pentru că nu au putut învăța fiecare din multele limbi pe care localnicii le-au vorbit în imperiu și, prin urmare, această situație a făcut limba latină lingua franca și toate celelalte limbi vernaculare.
Diferențele cheie între limbajul vernacular și limbajul Lingua
Spre deosebire de vernacular, a lingua franca (limbile vehiculului) este o limbă utilizată atunci când oamenii care vorbesc diferite dialecte vernaculare doresc să comunice unul cu celălalt. Această limbă este, de asemenea, cunoscută ca o limbă de bridge, limba limbilor franceză, limba comună sau limba comercială, deoarece oferă o modalitate de a comunica diferitele etnii. De exemplu, într-o țară ca Kenya, există multe limbi vernaculare pe care le folosesc persoane din diferite grupuri etnice, însă engleza și Swahili reprezintă limbi oficiale terțe lingua franca) pe care toate grupurile etnice le folosesc pentru a comunica. Utilizarea a lingua franca pentru a reprezenta o limbă pot fi urmărite la mijlocul 1600-urilor. Dezvoltarea și răspândirea a lingua franca asigurarea comodității economice, politice și sociale. Limba vernaculară reprezintă, de obicei, o limbă maternă a unei comunități, în timp ce lingua franca de multe ori are o utilizare pe scară largă, dincolo de frontierele comunității originale. Această răspândire face a lingua franca pentru a fi utilizat ca oa doua limbă pentru comunicațiile interculturale. Cu toate acestea, este important să rețineți că limbile construite pe plan internațional, precum Esperanto, nu pot fi clasificate ca a lingua franca din cauza adoptării globale limitate.
Răspândirea limbilor vernaculare
Pe măsură ce populațiile cresc, iar societățile devin mai diverse, limbile continuă să evolueze. Perioada de reformă Creștinii au jucat un rol-cheie în răspândirea utilizării limbilor vernaculare prin traducerea Bibliei din latină în limbile vernaculare, cum ar fi olandeză, franceză, spaniolă, germană și engleză, printre alte limbi. Cu toate acestea, este important să rețineți că majoritatea, dacă nu toate, dintre aceste limbi sunt astăzi folosite ca a lingua franca în majoritatea părților lumii, datorită colonizării, militarizării și globalizării. Galileo Galilei a fost unul dintre cei mai vechi utilizatori documentați ai limbilor vernaculare atunci când, în 1600, el a scris în italiană, deși limba latină era limba oficială. Isaac Newton, în 1704, a scris Opticks în limba engleză, apoi a fost considerat ca o vernaculară. Pe măsură ce oamenii continuau să interacționeze în comerț, religie și chiar cucerire, limbile vernaculare în Europa și în alte părți ale lumii s-au răspândit în diferite regiuni și au devenit Lingua franca, menținându-și în același timp statutul "vernacular" în comunitățile lor de origine.
